Masajul cu gua sha și facial roller a devenit unul dintre cele mai apreciate ritualuri de îngrijire, îmbinând relaxarea și grija față de piele într-o rutină simplă, ușor de integrat în viața de zi cu zi.

Ce este gua sha
Gua sha este un instrument realizat, de regulă, din piatră naturală – precum jadul sau cuarțul roz – conceput pentru a masa delicat pielea prin mișcări controlate.
În medicina tradițională chineză, masajul cu gua sha este practicat de secole. Pentru îngrijirea tenului, instrumentul este folosit prin mișcări ușoare, care completează rutina zilnică și oferă câteva minute dedicate relaxării.
Ce este facial roller
Facial roller este un accesoriu format din unul sau două cilindri din piatră naturală care se rostogolesc ușor pe piele. Este simplu de utilizat și poate fi introdus cu ușurință în rutina de dimineață sau de seară.
Este recomandat, dar nu obligatoriu ca facial roller-ul să fie ținut câteva minute în frigider înainte de utilizare, deoarece senzația răcoritoare poate contribui la diminuarea aspectului de ochi umflați și la revitalizarea tenului.
Beneficii masaj facial cu gua sha și facial roller

Atunci când este realizat corect și consecvent, masajul facial poate aduce numeroase beneficii. Printre cele mai cunoscute se numără:
- stimularea circulației locale;
- reducerea temporară a aspectului de umflare a feței;
- reducerea tensiunii faciale;
- distribuirea uniformă ale uleiurilor faciale sau serurilor aplicate;
- susținerea unui aspect mai luminos și mai odihnit al pielii.
Cum se folosește corect gua sha
Primul pas este aplicarea unui ulei facial sau a unui ser potrivit pentru ten cu textură suficient de emolientă pentru a permite alunecarea instrumentului fără a trage de piele.
Gua sha se ține la un unghi de aproximativ 15–45 de grade față de piele și se deplasează lent, cu presiune ușoară.
Mișcările sunt realizate, în general:
- din centrul bărbiei către urechi;
- de-a lungul mandibulei;
- din jurul nasului spre tâmple;
- de pe frunte către linia părului;
- de la baza gâtului în sus, în funcție de tehnica urmată.
Fiecare mișcare poate fi repetată de câteva ori, fără grabă. Întregul ritual poate dura între trei, cinci sau zece minute.
Cum se utilizează facial roller
Facial roller urmează aceleași direcții generale de masaj, însă printr-o mișcare continuă a roller-ului. Este o alegere potrivită pentru persoanele care își doresc un masaj delicat sau pentru diminețile în care tenul pare ușor congestionat după somn.
Poate fi utilizat și după aplicarea unei măști de față hidratante sau a unui ser, ca parte a rutinei de îngrijire.
Când este recomandat să eviți masajul facial
Deși este o practică blândă, există situații în care este indicat să amâni utilizarea acestor instrumente de masaj facial. Nu este recomandată folosirea lor pe:
- leziuni deschise;
- arsuri solare;
- infecții cutanate;
- acnee inflamatorie dureroasă;
- zone iritate sau foarte sensibile.
În cazul unor afecțiuni dermatologice sau dacă urmezi tratamente specifice pentru piele, este recomandat să ceri sfatul medicului dermatolog înainte de introducerea unor noi tehnici în rutina de îngrijire.
Câteva minute dedicate îngrijirii pot deveni un exercițiu de prezență. Masajul facial cu gua sha și facial roller nu este doar despre îngrijirea pielii. Înseamnă să încetinești ritmul, să fii atentă la respirație și să-ți dedici câteva minute doar pentru tine.
În Revista Holistică BEAUTÉ toate informațiile sunt prezentate într-o manieră transparentă cu scop informativ.
